New Hôm Nay

 Inspirate de frumoasele ii cusute cu motive traditionale romanesti, martisoarele Flori Domnesti sunt o amintire a portului popular pe care bunicii si strabunicii il purtau cu atata drag si mandrie. Motivele traditionale si contrastul alb-rosu, sunt reinterpretate intr-o brosa moderna si usor de purtat (si accesorizat). 

Martisor realizat manual din hartie, in tehnica quilling, cu ac de brosa pe spate.

Dimensiuni: 2 cm diametru. 

Culori rosu cu alb (nuantele pot varia in functie de setarile monitorului)

Folclorul inspira, nu se poate altfel. Simboluri si culori care spun povesti pe care bunicii poate le-au uitat, povesti din vechi stramosi, initiatice si magice. De aceasta data, va prezint la inspirational cateva fotografii dintr-un proiect intitulat We Are Moldova, creat de Oazis... As vrea sa spun mai multe despre el, dar l-am descoperit pe un site rusesc, iar traducerea din Google nu mi se pare chiar atat de certain. Dar va invit sa descoperiti o particica mica, mica din folclorul moldovenesc.

De ceva timp, o muza nu-mi da pace. Tot imi bate apropouri. O aud toata ziua inganand cantece folclorice cu soare dulce si plai ca gura de rai, cu mandrute cu ochi frumosi ca mura si gurita ca fraguta. Aseara i-am facut un colier. Unul de inspiratie folclorica, doar deh, fiecare mandra trebuie sa aiba propriul costum de sarbatoare. Sau cel putin asa era pe vremuri.

Demult, demult tare, pe vremea "cand se scria musca pe parete, mai mincinos cine nu crede", costumul popular si accesoriile (traista, batista) fiecarei femei erau unice. Fiecare fata isi crea propriul costum. Surorile mai mari, mama si bunica o invatau broderii si tesaturi la razboi in timp ce-i povesteau de sburatori si chicoteau pe seama voinicilor cu ochii verzi ca frunza.

Candva, nu foarte demult, traditia costumului popular dar si mestesugul tesutului si brodatului s-a pierdut. Bunicile nu mai tes la razboi. Fetele si nepoatele nu mai au nevoie nici de costum popular nici sa stie cum se tese. In copilarie, stateam fascinata la picioarele bunicii priving sutele de ite ale razboiului si ascultand cuminte ritmul suveicii. Dar pana sa ajung la liceu, razboiul si freamatul itelor a disparut din casa, din viata bunicii, din viata mea. Au ramas doar suveicile goale si itele pierdute prin sertare. 

Muza inca imi canta de gurite nesarutate si foc la inimioara. Ii e dor pesemne de graiul dulce romanesc, de plaiul pur plin de flori de musetel si clopoteii mioarelor. Un colier din ite rosii, margele si broderii sper ca-i astampara dorul, macar atat cat sa schimbe ritmul doinelor.